Septembrie # 4

Plectranthus Mona Lavender

Galben si portocaliu

Galbenul a fost culoarea preferata anul acesta mai mult din intamplare, si totul a inceput de la niste seminte de clematis, pe plic florile galbene aratau minunat, plus ca scria mare: "Infloresc din primul an!". Nu am avut flori de Clematis Tangutica (Radar-Love), am insa plantele si probabil trebuie sa implineasca anul inainte sa aibe florile... o sa le vedem la anul, eh?  Si cate nuante de galben or fi fost totusi in gradina mea, vara asta?

Surpriza primaverii, si a verii si a toamnei pentru ca inca are flori, cea mai longeviva si portocalie inflorire, esteee.... nu-i stiu numele!!!! credeam ca e Moss Verbena, dar nu stiu de ce, am o banuiala ca ar fi ceva neam de Phlox. Cine dezleaga misterul???

Craitele, marigold - or french marigold... galben, potocaliu, maroniu, galben cu maro, galben light, si toate combinatiile posibile, incepand din luna mai si inca si acum.

Imposibil sa o ignori, isi expune galbenul cu atata viata, ca iti atrage atentia orice-ar fi. ( i-as zice si pe nume daca as sti! este frumoasa-fara-nume).

O alta frumusete galbena, floarea preferata de Gold Finch, poate doar din cauza ca si penele lor sunt galbene?

 

Si adaug inca o floare  pe lista celor fara nume, eu le zic Finch Gold, dupa numele pasarelelor care in cautare de seminte, fac acrobatii pe tulpinile subtiri.

 Crinii i-am mostenit odata cu casa, nu am stiut de ei si in prima vara au crescut inghesuiti intr-un loc umbrit. I-am mutat in toamna trecuta si vara asta au luminat gradina cu galbenul lor frumos.

Am asteptat cu nerabdare sa infloreasca si Susana-cu ochi-negri, (nu mai vazusem floarea asta pana acum) a crescut incet din seminte, dar pana acum a imbracat complet un trelis.

Cele cinci dalii au crescut foarte inalte si au format tufe bogate, doua sunt rosii, una galben inchis si alta galben deschis-pal, iar o alta este bicolora, un roz pal pana la mov inchis.

Printre alte galbene-frumoase, crizantemele sunt prezente deja de mult timp, si ma bazez pe ele in zilele mohorate de toamna.

Tzik al nostru se incadreaza si el in tema, nu-i asa?

Septembrie numarul 3

Mandevilla 

Stapanul gradinii

 The Master of the garden: the beautiful and amazing Hummingbird

El e Ruby, si de cateva saptamani a pus stapanire pe toata gradina. Sta cocotat la inaltime pe o ramura de Trompeta (campsis radicans) si controleaza tot ce misca in gradina. Mereu in acelasi loc, pe crenguta dintre cele doua flori portocalii ale trompetei, Ruby se odihneste sau vegheaza asupra gradinii. Din casa il vad ca o mica pata alba sau o ca o scanteiere de verde-galbui in bataia soarelui.

 Cand nu hoinareste pe undeva in cautare de flori si insecte, Ruby ne urmareste de pe crenguta lui cand iesim pe terasa, cand suntem in gradina si chiar imi stie locul unde ma ascund cand vreau sa-i fac poze. Parca stie ca am camera in mana, imediat se ascunde intre ramurile stufoase ale pomului din spatele gardului. Nu se prea lasa fotografiat, si imediat isi ia zborul, se duce undeva mai departe si ciripeste nemultumit ca ii deranjez siesta.

Pe cat este de mic - atat de mic ca il poti confunda usor cu un fluture - pe atat este de razboinic: in momentul cand un alt colibri ajunge in gradina sau la feeder, Ruby se arunca in viteza asupra intrusului, scoate sunete stridente si suparate, zhmm- zhmm, se aude bazaitul aripilor si incepe o teribila urmarire aeriana, pentru ca nici "intrusul" nu se lasa mai prejos.

Privesc uimitorul spectacolul aerian:  zboara la inaltime si coboara in viteza, se opresc parca suspendati in aer in pozitie aproape verticala, cautand cu privirea cealalta pasare, se rotesc in cerc sau zboara in forma de U de repetate ori ca sa-si intimideze adversarul. Gonesc unul dupa celalalt uneori sus de tot alteori sunt foarte jos aproape de pamant. Stiati ca se pot roti complet stagnand in aer? ca un elicopter micut, se opresc in aer se uita in jurul lor, o rotire completa apoi o coborare si dintr-o data ii vezi sus in aer. 

Inaintea lui Ruby, locul de pe crenguta era domeniul unui foarte simpatic colibri, l-am botezat Nasty. Il recunoastem dupa o mica pata rosie pe piept si dupa comportament: este atat de obraznicut! Micutul curios era mereu foarte flamand, trecea pe la  toate feederele de cate 2-3 ori consecutiv, apoi zbura din floare in floare, cautand nectar dulce si insecte.

 Lui Nasty i-am facut cele mai multe poze, asteptam ascunsa langa tufa de zmeur, stia ca sunt acolo, si chiar "poza". Uite-l scuturand din aripi, si uite-l cu un piciorus in aer...

Si Nasty a fost "stapanul gradinii" pentru o buna perioada de timp, si am reusit sa-l fotografiez mai multe zile consecutive, asteptand ascunsa langa tufa de zmeur de sub pomi.

,

Lui Nasty nu-i e teama sa vina la mancare in prezenta noastra, si uneori atat de aproape ca l-am fi putut atinge cu mana. Bineinteles ca vocifereaza... tzee, tzee... si zumzaie din aripi ca un bondar urias. Intr-o zi, in obisnuita raita la feeder, s-a intors spre mine, a coborat la mai putin de jumate de metru in fata mea, atat de neasteptat si surprinzator de aproape, incat m-am tras brusc inapoi si aproape era sa cad de pe scaun de surpriza si de hohote de ras. Nasty planeaza, zboara pe verticala la o oarecare distanta si se opreste in aer cam in dreptul fetei de parca ar fi vrut sa te "scaneze", un contact vizual direct: "da' tu cine mai esti?". Sunt atrasi de culoarea rosie, si dupa un timp mi-am dat seama ca se apropie asa mult chiar pentru ca purtam o bluza rosie...LOL:si recunosc ca dupa ce am descoperit acest mic secret, mai mereu am purtat rosu in gradina.
Il mai vedem pe Nasty la feeder si credem ca sta undeva prin apropiere, pentru ca apare foarte des. Uneori reuseste sa-l fenteze pe Ruby si ii ocupa locul de veghe pe crenguta. Se cearta intre ei... tzee-tzee-tzee... si se ciondanesc si se gonesc unul pe altul.  Dispar in departare, si... liniste. Dupa un timp, cam 15-20 minute, unul din ei se intoarce si bineinteles flamand, da o tura pe la toate trei feederele... ca deh, poate la unul o fi siropul mai dulce. Aici am reusit sa prind mai bine si culoarea, de obicei pozele sunt in contralumina si nu se vede penajul lucios.

 De la inceputul verii si pana acum, fiecare zi a facut povestea unui hummingbird: a fost Fetita, foarte sperioasa si sfioasa, a fost Bossy, certareata si cu atitudine de sef, apoi a venit Grasuta, vizibil cea mai mare dintre toti colibri care ne viziteaza. Uneori nu mai stiu care din ele o fi, dar pentru mine, toate sunt "Bebilice" numele de alint.
Nici unul din colibrii fotografiati nu are gulerasul rosu, deci banuim ca sunt toate fetite, doar Nasty cu pata lui rosie, ar putea fi un mascul tanar. Fetitele sunt mai agresive si mai teritoriale decat baietii din cauza ca ele isi cresc singure puii.

Nu am reusit nici o poza clara cand sunt in cautare de nectar la flori. Este fascinant sa vezi o mica pasare cum zboara ca un bondar din floare in floare, uneori atat de jos spre pamant. Le poti confunda usor cu un fluture mare, sau cu un bondar urias, dupa felul in care zboara. Mi-era teama ca o sa se hraneasca doar cu siropul din feeder;  nici vorba: florile sunt la fel de cautate, sunt de fapt o sursa principala de hrana, plus insectele mici pentru proteine.

Viespile sunt si ele atrase de siropul dulce si chiar devin agresive in prezenta unui colibri, am vazut chiar cum se aduna sa nu lase colibri la mancare. Se vede in poza o viespe ce incearca sa ajunga la feeder; viespile si furnicile, o mare pacoste cu care m-am luptat toata vara.

E mijlocul lui septembrie si surprinzator, avem cam patru - cinci colibri simultan in gradina....e semn ca se apropie timpul de plecare, si au drum lung de facut, cred ca sunt vreo 2000 de km pana jos in Golful Mexic. Calatoriti cu bine, bebilice dragi.

Sunt ultimele lor zile pe aici si parca ne ofera spectacolul de adio inainte de marea calatorie.  Si acum se cearta si se gonesc, dar e ceva diferit: am vazut si doi colibri simultan la feeder, parca se asteapta una pe alta la mancare, pentru ca imediat sa reinceapa o goana si o urmarire nebuna. E uimitor, e frumos, spectaculos si amuzant... si nu crezi, pana nu vezi...

Din cauza frigului, se adapostesc in pomul cel mare din spatele gardului, si am mai pus doua feedere in spatele gradinii chiar in apropierea pomului. E mai usor si mai direct pentru ele sa isi refaca energia, sunt mai ferite de ploaie sau alte pericole. S-a facut foarte frig, ploua mai mereu si gata: e toamna iar. Pozele sunt facute intr-o sambata rece si ploioasa ( cam asa au fost in ultimul timp): le-am surprins odihnindu-se chiar pe suportul de pe terasa, poza e luata din casa si prin plasa de la geam.

Micuti Colibri, ei au dat stralucire verii... si nu as fi crezut ca sunt atat de uimitori! Mi-ar place sa vedeti si voi micutele pasari, sunt sigura ca le-ati indragi. Nu am mai facut prea multe poze, prefer sa le admir si atat. Si mereu zambesc, zambesc (sau chiar rad in hohote) si zambetul imi ramane in suflet pentru toata ziua.

In fiecare seara, ma gandesc ca gata, asta a fost ultima... dimineata ma uit pe geam si vad o mica pata alba pe crenguta de trompeta: florile trompetei s-au dus de mult, dar Stapanul gradinii e acolo, da din aripi, ciripeste si vegheaza.

Apoi ne zicem buna dimineata pe terasa...cred ca le place gradina mea, sau gradina lor,  gradina colibrilor, Hummingbird's garden.

Septembrie, a doua saptamana

O gladiola intarziata

Frumos sfarsit de vara

Oricat as incerca sa nu bag in seama ca soarele apune mereu mai devreme, ca diminetile si noptile devin din ce in ce mai reci si degeaba ma uit urat la norii intunecati: inevitabil, toamna e aici, pe aproape. Vantul si ploaia rece din ultimele zile sunt doar un mic semnal de avertizare, dar vara e inca la putere si zilele urmatoare se anunta caldute si insorite. Gradina are inca nevoie de soare si caldura, mai sunt multe de facut, de vazut si de admirat. Uite rosiile mele cum asteapta sa se coaca la soare, ardeii nu sunt inca gata de cules, gradina e inca plina de culoare, iar eu nu vreau sa ma despart de vara care trece.

Dupa cateva zile toride, toamna parea ca vrea sa mai astepte, dar uite ca acum s-a razgandit si si-a trimis deja zilele ploioase sa ii anunte venirea. Cu ploaie sau fara ploaie, cu crema solara sau cu o jacheta groasa, viata din gradina e la fel de interesanta. Zilele trecute am vazut o familie de Robin(i), intarziati in drumul lor spre locurile mai calde, s-au oprit pentru un pic, foarte bucurosi de semintele de floarea soarelui din gradina vecinei. Al nostru Robin a plecat de mult, si tocmai cand incepusem sa ne imprietenim mai bine. 

 Cel mai greu ma voi desparti de colibri, de "Bebilicele" mele dragi... astea sunt ultimele zile, trebuie sa plece toate in curand si sunt ingrijorata pentru ele, sa nu le prinda frigul pe aici. Nu ma plictisesc niciodata uitandu-ma la ele, si pe negandite am devenit un perseverent "hummingbird watcher": binoclul si aparatul foto mereu la indemana, deja disting ciripitul lor specific, invat obiceiurile lor  si inca sunt surprinsa de maiestria lor. Ma necajesc ca  pozele nu sunt de cea mai buna calitate, nu am pozitia sau lumina buna, iar blitzul le sperie. Totusi am perseverat binisor: ganditi-va ca acum cateva saptamani scriam ca-mi este imposibil sa le fotografiez, iar acum reusesc sa trag cliseu dupa cliseu. Mai ramane sa lucrez la calitate, dar pentru asta se cere si un aparat mai performant. 

 Bondarii sunt in mare verva, nu stiu prea multe despre ei, dar stiu sigur ca sunt innebuniti dupa balsamine si chelone - turtlehead.

 Godetiile, isi expun cu mandrie florile de satin rosu-alb, si desi putin inghesuite  printre impatiens, par sa fie fericite.

 Si unica supravietuitoare de Cypress Vine (Ipomoea) are flori, e cea care a scapat sa fie mancata de iepuras doar pentru ca era ascunsa (din intamplare) in spatele rosiilor si foarte aproape de Thunbergia.

Desi rozul nu a fost culoarea preferata, florile de Lavatera si-au castigat locul in gradina verii viitoare:

Levantica, de fapt English Lavender si Kew Red Lavender au crescut binisor in ghivecele lor. Se vor muta in primavara viitoare in fata casei, la intrare este un loc perfect pentru ele.

 Vantul puternic din ultimele zile mi-a pus la pamant o multime de flori, mi-a rupt floarea de cosmos, dar nu a facut ravagii mari... am avut noroc de data asta. Mi-era teama ca imi va rupe rosiile, care sunt mult prea dese si inalte, si  nici nu le-am legat bine. Am invatat si stiu pentru anul viitor. Asta e recolta saptamanii:

Hmm, deja vorbesc de vara viitoare,  oare am inceput sa fac planuri pentru gradina viitoare? ... oh, dar am o iarna lunga la dispozitie pentru noile planuri, nu?  Deocamdata, uite asa se odihneste gradina noastra:

Septembrie, prima saptamana

"Cri-cri-cri, toamna gri, nu credeam c-ai sa mai vii"

Slow down a little bit: enjoy the moment

De cate ori spun ca ma duc in gradina doar pentru cateva minute, nimeni nu ma crede. Ba parca apar si niste zambete misterioase de genul..."las'ca stim noi". Si zau, cobor doar pentru cateva minute, pentru ca e in timpul saptamanii, pentru ca e tarziu si acusi se insereaza, pentru ca am atatea de facut si prin casa, nu toata-ziua-buna-ziua-la-gradina. Si ies afara cu gandul sa dau o tura, sa "inspectez" putin zona si sa ma intorc in casa. In drumul meu spre gradina, inhat totusi si aparatul foto, ca nu se stie ce apare, si dupa cateva trepte ma intorc dupa binoclu, in mod sigur un hummingbird ma asteapta sus in pomi. Ies afara si arunc in fuga o privire... "mda, ar trebui sa ud din nou"; si oftez pentru ca azi e ziua "cu sot", udatul interzis de la primarie. Doar in zilele fara sot am "liber" dimineata si seara, pentru ca  asa e numarul la casa: fara sot - si asta e regula de udat gradinile pe timp de vara, udatul gradinii in functie de numarul casei. Pamantul e nisipos si nu retine prea multa apa, si dupa o zi cu soare este atat de uscat. Sa mentin gazonul verde este o lupta inutila, pentru ca, regula ne zice o singura data pe saptamana, doar lunea in cazul nostru putem pune aspersoarele si furtunul sa udam gazonul.

Fara sa vreau, mi-am format un obicei; incep vizita din stanga, merg de-a lungul gardului, ajung la stratul din spate, ma duc si pe langa tuia ce mascheaza gardul din spatele gradinii, apoi ma intorc prin partea dreapta.... si cum se facu ca iar am luat-o de la capat? Uite ce frumos si mari au crescut ferigile; ma aplec, verific pamantul si vad ca s-au inmultit peste masura. Hmm, ar trebui sa le raresc putin, si adaug asta in calendarul zilei de sambata. 

 Ma uit din nou la stratul de sub geam, care a crescut "salbatic" din semintele ramase din vara trecuta. Fac planuri cum va arata vara viitoare, adica mult mai ordonat si dichisit, si zambesc pentru ca intr-un fel, imi place jungla asta.

 Trec mai departe si iau fiecare planta la rand, ma uit cat a crescut, rup cate o buruiana, mai scutur sau rup florile moarte. Imi amintesc ca trebuie sa mai pun niste suporti pentru florile care au crescut prea mult, apoi vad ca au crescut niste buruieni taratoare pe gazon. Nu stiu cum, dar deja am o galetusa plina cu tot felul de resturi... asta e bine, inseamna ca am facut curatenie, nu?
 Golesc galetusa, imi iau si manusile cu mine... deja mainile mele sunt pline de pamant si urme de seva, ce e aia "manichiura?" Ma indrept de spate si ajung la "lilieci", o alta jungla de flori, intr-un colt cosmosul e mult mai inalt decat mine, iar balsaminele si daliile se rasfira peste plantele mici din fata lor. Cer scuze carpatinelor si craitelor ca le-am ascuns prea mult in spatele stratului, si planuiesc deja locul lor pentru la anul. Zambesc si felicit Phloxul pentru a doua inflorire, imi place parfumul discret si movul placut al florilor.

Soarele apune, e deja demult trecut pe dupa casa, si tantarii imi dau avertismente; se lasa seara. Uitandu-ma la tufa de crizanteme ma intreb a mia oara, ce soi este asta,  cred ca tufa are acum peste 80 cm in diametru. 

Ardeii cresc frumos, oare cand se culeg? ma uit la ei, sunt galbeni, dar parca nu suficient de galbeni. Mai studiez un pic galbenelele care nu au mers deloc bine anul asta. Cred ca a fost prea cald si prea multa umezeala pentru ele, frunzele si tulpinile pareau albicioase si suferinde. Am tot scos din ele, de teama sa nu se imbolnaveasca si celelalte plante. Langa Lavaterra, ma trezesc vorbind singura "tu de unde ai mai aparut?" 

 Ma declar multumita, desi mi-am marcat o gramada de lucruri care trebuie sa le schimb pentru vara viitoare. Rosiile ma ingrijoreaza, urmeaza o saptamana rece si ploioasa, oare mai au timp sa se coaca?  Simt mirosul rosiilor, tocmai ce am mai curatat un pic frunzele galbenite si lastarii nedoriti si din nou galetusa mea e plina. 
Cumva, minutele mele s-au transformat in ore, e intuneric desi e abia 8 jumate, si eu inca nu mi-am terminat vizita. Le spun zorelelor noapte buna si stiu ca dimineata ma voi bucura de o multime de flori.

Ma uit la ceas, si stiu ca e tarziu. Dar asa se intampla mereu, si orele mele in gradina nu imi par ore, ci minute. Nu am stat o clipa, dar nu pot zice ca am muncit... eu nu muncesc in gradina, eu "gradinaresc".

Totusi, sambata asta... pe cand ma pregateam  "de gradinarit", un gand m-a traznit ca din senin.  Ce-ar fi daca mi-as pune un scaun si nu as face altceva decat sa savurez caldura si "pulsul" gradinii? sa nu credeti ca nu fac asta... dar mereu admir gradina de sus de pe terasa; de cate ori sunt jos, zici ca-s un bondar, alerg de colo-colo, mereu sunt in miscare, mereu urmarind cate ceva.

Si uite-ma stand la soare, in mijllocul florilor, fara sa le controlez, fara sa le bibilesc, pur si simplu stau si ma bucur de soare, gandindu-ma de ce nu am facut asa mai demult. E mult mai placut sa fii aici jos, decat sus pe terasa, aud zumzetul bondarilor, vad pasarile si fluturii, ma bucur de fiecare hummingbird care vine la feeder si ma delectez citind cateva pagini din Coelho...Duminica, la fel... si bine am facut, ca saptamana care urmeaza, temperatura scade drastic, ploi si frig... mi-am luat la timp o ultima doza din caldura de vara.