Ruby, Robin si Oriole

Nu mai stiu daca gradinaresc de dragul florilor sau gradinaresc doar de dragul colibrilor si ma dau peste cap sa aduc cele mai bune flori doar pentru ca sunt florile lor preferate... sau poate amandoua... da' e bine sa stiti despre pasiunea mea pentru colibrii. Specia care cuibareste aici in Ontario, este Ruby Throated Hummingbird, Ruby Throated - pentru ca are un superb guler rosu sclipitor, si Hummingbird pentru sunetul "humm" asemanator unui bondar urias datorat bataii foarte rapide a aripilor.

Iata-l la unul din hranitoare, feeder ii spun eu mai usor. E ca o farfurie, cu 6 mici orificii pe capacul superior,  si se si odihneste nitel pe suportul special. Imi pare rau pozele nu sunt prea clare, e distanta, dar si vremea innorata.

Despre feeder, hranitorul cu nectar, trebuie sa va spun ca este special construit, astfel ca ciocul colibrilor sa poata sa patrunda usor si sa preia nectarul. Intr-una din zile, cine credeti ca sta pe feeder-ul din gradina? Un mascul portocaliu de Baltimore Oriole!!! Nu mi-a venit sa cred ochilor cand am vazut ca tocmai isi lua portia de nectar dintr-un feeder de colibri! De doua ori incredibil: odata ca nu sunt foarte multi in zona mea, si apoi.... nu se poate sa manance dintr-un feeder pentru colibri.

Am crezut ca a fost o intamplare, dar a revenit mereu si mereu in cateva minute, era inapoi. Mda, este fermecator asa portocaliu cu negru, dar ce ma fac cu el, ca nu e locul lui acolo! Si ciripeste atat de frumos, numa'n triluri o tine.  Si uite cum las totul balta, sar in masina si direct la magazin, de unde ma intorc cu un feeder de Oriole. Este portocaliu, are gaurile mult mai mari, are suport de odihna... si chiar loc sa atarni o jumate de portocala, o delicatesa pentru frumosul Oriole.

 Dar povestea nu este asa simpla: Oriole mananca portocala, dar se intoarce la mancarea de colibri, si culmea, nu foloseste de loc feeder-ul lui frumos si portocaliu. Presupun ca ii place mai mult nectarul de colibri, care e mult mai dulce, fiind 4:1 apa si zahar, Oriole-le au nevoie doar de 6:1.  Am inlocuit feeder-ul farfurie cu doua verticale, dar cand l-am vazut pe Oriole pe suportul gol, ciripind suparat, nu am mai rezistat: am pus inapoi farfuria de colibri si am vazut ca se impaca... Oriole pleaca si Hummingbird vine si el linistit la aceiasi farfurie. Nu i-am vazut insa sa stea deodata la feeder, doar pe rand.

Un alt locatar al gradinii este un Robin care a aparut prin februarie, am trecut impreuna prin ger, ninsoare, ploaie, cateva furtuni ... si are statutul de locatar cu vechime. De aceea isi ia rolul in serios si cam are impresia ca gradina, sau ma rog... ce este pe jos in gradina ii apartine cu totul. Culege viermii albi din pamant cu o dexteritate demna de invidiat. De multe ori am avut impresia ca se uita si la mine ca la un intrus pe teritoriul lui, parca zice sa mai plec odata ca are si el treaba prin gradina.

 

Ei bine, Robin nu il place deloc pe Oriole. De cate ori are ocazia, il fugareste. Se duce peste Oriole la feeder si il goneste de acolo. Oriole zboara in pomul vecin si de acolo canta in triluri doar sa-i faca in ciuda lui Robin, care ramane pe gard si pazeste farfuria de nectar. Imediat ce Robin coboara in cautare de viermisori, Oriole se intoarce, soarbe din nectar cu pofta si ciripeste cu foc, parca dinadins sa il enerveze pe Robin. 

Desi colibrii sunt foarte teritoriali si se cearta cu orice intrus, nu am vazut inca nici o reactie impotriva lui Oriole... cred ca se ignora reciproc.

Ca sa fiu sigura ca stapanul de drept al nectarului are portia asigurata, am mai pus un feeder pe partea cealalta a gradinii. Aici se vede mai bine gulerul rosu stralucitor...

  

De cateva zile, Oriole a disparut... cred ca are vreo legatura cu fetita care a aparut nu de mult... il astept inapoi insotit de Baby Oriole.

Red Tailed Hawk

Ce credeti ca am vazut azi, in plina zi in oras, pe o margine de drum aglomerat? Un Buteos, un Sorecar de coada rosie.

L-am vazut asa cumva cu coada ochiului, din mersul masinii... am intors imediat si m-am apropiat cat am putut de mult. Nu stiu prea multe despre pasarile astea, dar stiu ca e un rapitor... si l-am prins in timp ce-si lua pranzul.

Nu am vrut sa-l sperii, dar aveam aparatul foto cu mine, nu puteam rata ocazia asta. Frumos exemplar, dar pozele nu arata totul. Bateriile aparatului s-au descarcat la a treia poza, dar ma multumesc si cu atat.

Stapanul gradinii

 The Master of the garden: the beautiful and amazing Hummingbird

El e Ruby, si de cateva saptamani a pus stapanire pe toata gradina. Sta cocotat la inaltime pe o ramura de Trompeta (campsis radicans) si controleaza tot ce misca in gradina. Mereu in acelasi loc, pe crenguta dintre cele doua flori portocalii ale trompetei, Ruby se odihneste sau vegheaza asupra gradinii. Din casa il vad ca o mica pata alba sau o ca o scanteiere de verde-galbui in bataia soarelui.

 Cand nu hoinareste pe undeva in cautare de flori si insecte, Ruby ne urmareste de pe crenguta lui cand iesim pe terasa, cand suntem in gradina si chiar imi stie locul unde ma ascund cand vreau sa-i fac poze. Parca stie ca am camera in mana, imediat se ascunde intre ramurile stufoase ale pomului din spatele gardului. Nu se prea lasa fotografiat, si imediat isi ia zborul, se duce undeva mai departe si ciripeste nemultumit ca ii deranjez siesta.

Pe cat este de mic - atat de mic ca il poti confunda usor cu un fluture - pe atat este de razboinic: in momentul cand un alt colibri ajunge in gradina sau la feeder, Ruby se arunca in viteza asupra intrusului, scoate sunete stridente si suparate, zhmm- zhmm, se aude bazaitul aripilor si incepe o teribila urmarire aeriana, pentru ca nici "intrusul" nu se lasa mai prejos.

Privesc uimitorul spectacolul aerian:  zboara la inaltime si coboara in viteza, se opresc parca suspendati in aer in pozitie aproape verticala, cautand cu privirea cealalta pasare, se rotesc in cerc sau zboara in forma de U de repetate ori ca sa-si intimideze adversarul. Gonesc unul dupa celalalt uneori sus de tot alteori sunt foarte jos aproape de pamant. Stiati ca se pot roti complet stagnand in aer? ca un elicopter micut, se opresc in aer se uita in jurul lor, o rotire completa apoi o coborare si dintr-o data ii vezi sus in aer. 

Inaintea lui Ruby, locul de pe crenguta era domeniul unui foarte simpatic colibri, l-am botezat Nasty. Il recunoastem dupa o mica pata rosie pe piept si dupa comportament: este atat de obraznicut! Micutul curios era mereu foarte flamand, trecea pe la  toate feederele de cate 2-3 ori consecutiv, apoi zbura din floare in floare, cautand nectar dulce si insecte.

 Lui Nasty i-am facut cele mai multe poze, asteptam ascunsa langa tufa de zmeur, stia ca sunt acolo, si chiar "poza". Uite-l scuturand din aripi, si uite-l cu un piciorus in aer...

Si Nasty a fost "stapanul gradinii" pentru o buna perioada de timp, si am reusit sa-l fotografiez mai multe zile consecutive, asteptand ascunsa langa tufa de zmeur de sub pomi.

,

Lui Nasty nu-i e teama sa vina la mancare in prezenta noastra, si uneori atat de aproape ca l-am fi putut atinge cu mana. Bineinteles ca vocifereaza... tzee, tzee... si zumzaie din aripi ca un bondar urias. Intr-o zi, in obisnuita raita la feeder, s-a intors spre mine, a coborat la mai putin de jumate de metru in fata mea, atat de neasteptat si surprinzator de aproape, incat m-am tras brusc inapoi si aproape era sa cad de pe scaun de surpriza si de hohote de ras. Nasty planeaza, zboara pe verticala la o oarecare distanta si se opreste in aer cam in dreptul fetei de parca ar fi vrut sa te "scaneze", un contact vizual direct: "da' tu cine mai esti?". Sunt atrasi de culoarea rosie, si dupa un timp mi-am dat seama ca se apropie asa mult chiar pentru ca purtam o bluza rosie...LOL:si recunosc ca dupa ce am descoperit acest mic secret, mai mereu am purtat rosu in gradina.
Il mai vedem pe Nasty la feeder si credem ca sta undeva prin apropiere, pentru ca apare foarte des. Uneori reuseste sa-l fenteze pe Ruby si ii ocupa locul de veghe pe crenguta. Se cearta intre ei... tzee-tzee-tzee... si se ciondanesc si se gonesc unul pe altul.  Dispar in departare, si... liniste. Dupa un timp, cam 15-20 minute, unul din ei se intoarce si bineinteles flamand, da o tura pe la toate trei feederele... ca deh, poate la unul o fi siropul mai dulce. Aici am reusit sa prind mai bine si culoarea, de obicei pozele sunt in contralumina si nu se vede penajul lucios.

 De la inceputul verii si pana acum, fiecare zi a facut povestea unui hummingbird: a fost Fetita, foarte sperioasa si sfioasa, a fost Bossy, certareata si cu atitudine de sef, apoi a venit Grasuta, vizibil cea mai mare dintre toti colibri care ne viziteaza. Uneori nu mai stiu care din ele o fi, dar pentru mine, toate sunt "Bebilice" numele de alint.
Nici unul din colibrii fotografiati nu are gulerasul rosu, deci banuim ca sunt toate fetite, doar Nasty cu pata lui rosie, ar putea fi un mascul tanar. Fetitele sunt mai agresive si mai teritoriale decat baietii din cauza ca ele isi cresc singure puii.

Nu am reusit nici o poza clara cand sunt in cautare de nectar la flori. Este fascinant sa vezi o mica pasare cum zboara ca un bondar din floare in floare, uneori atat de jos spre pamant. Le poti confunda usor cu un fluture mare, sau cu un bondar urias, dupa felul in care zboara. Mi-era teama ca o sa se hraneasca doar cu siropul din feeder;  nici vorba: florile sunt la fel de cautate, sunt de fapt o sursa principala de hrana, plus insectele mici pentru proteine.

Viespile sunt si ele atrase de siropul dulce si chiar devin agresive in prezenta unui colibri, am vazut chiar cum se aduna sa nu lase colibri la mancare. Se vede in poza o viespe ce incearca sa ajunga la feeder; viespile si furnicile, o mare pacoste cu care m-am luptat toata vara.

E mijlocul lui septembrie si surprinzator, avem cam patru - cinci colibri simultan in gradina....e semn ca se apropie timpul de plecare, si au drum lung de facut, cred ca sunt vreo 2000 de km pana jos in Golful Mexic. Calatoriti cu bine, bebilice dragi.

Sunt ultimele lor zile pe aici si parca ne ofera spectacolul de adio inainte de marea calatorie.  Si acum se cearta si se gonesc, dar e ceva diferit: am vazut si doi colibri simultan la feeder, parca se asteapta una pe alta la mancare, pentru ca imediat sa reinceapa o goana si o urmarire nebuna. E uimitor, e frumos, spectaculos si amuzant... si nu crezi, pana nu vezi...

Din cauza frigului, se adapostesc in pomul cel mare din spatele gardului, si am mai pus doua feedere in spatele gradinii chiar in apropierea pomului. E mai usor si mai direct pentru ele sa isi refaca energia, sunt mai ferite de ploaie sau alte pericole. S-a facut foarte frig, ploua mai mereu si gata: e toamna iar. Pozele sunt facute intr-o sambata rece si ploioasa ( cam asa au fost in ultimul timp): le-am surprins odihnindu-se chiar pe suportul de pe terasa, poza e luata din casa si prin plasa de la geam.

Micuti Colibri, ei au dat stralucire verii... si nu as fi crezut ca sunt atat de uimitori! Mi-ar place sa vedeti si voi micutele pasari, sunt sigura ca le-ati indragi. Nu am mai facut prea multe poze, prefer sa le admir si atat. Si mereu zambesc, zambesc (sau chiar rad in hohote) si zambetul imi ramane in suflet pentru toata ziua.

In fiecare seara, ma gandesc ca gata, asta a fost ultima... dimineata ma uit pe geam si vad o mica pata alba pe crenguta de trompeta: florile trompetei s-au dus de mult, dar Stapanul gradinii e acolo, da din aripi, ciripeste si vegheaza.

Apoi ne zicem buna dimineata pe terasa...cred ca le place gradina mea, sau gradina lor,  gradina colibrilor, Hummingbird's garden.

Slow down a little bit: enjoy the moment

De cate ori spun ca ma duc in gradina doar pentru cateva minute, nimeni nu ma crede. Ba parca apar si niste zambete misterioase de genul..."las'ca stim noi". Si zau, cobor doar pentru cateva minute, pentru ca e in timpul saptamanii, pentru ca e tarziu si acusi se insereaza, pentru ca am atatea de facut si prin casa, nu toata-ziua-buna-ziua-la-gradina. Si ies afara cu gandul sa dau o tura, sa "inspectez" putin zona si sa ma intorc in casa. In drumul meu spre gradina, inhat totusi si aparatul foto, ca nu se stie ce apare, si dupa cateva trepte ma intorc dupa binoclu, in mod sigur un hummingbird ma asteapta sus in pomi. Ies afara si arunc in fuga o privire... "mda, ar trebui sa ud din nou"; si oftez pentru ca azi e ziua "cu sot", udatul interzis de la primarie. Doar in zilele fara sot am "liber" dimineata si seara, pentru ca  asa e numarul la casa: fara sot - si asta e regula de udat gradinile pe timp de vara, udatul gradinii in functie de numarul casei. Pamantul e nisipos si nu retine prea multa apa, si dupa o zi cu soare este atat de uscat. Sa mentin gazonul verde este o lupta inutila, pentru ca, regula ne zice o singura data pe saptamana, doar lunea in cazul nostru putem pune aspersoarele si furtunul sa udam gazonul.

Fara sa vreau, mi-am format un obicei; incep vizita din stanga, merg de-a lungul gardului, ajung la stratul din spate, ma duc si pe langa tuia ce mascheaza gardul din spatele gradinii, apoi ma intorc prin partea dreapta.... si cum se facu ca iar am luat-o de la capat? Uite ce frumos si mari au crescut ferigile; ma aplec, verific pamantul si vad ca s-au inmultit peste masura. Hmm, ar trebui sa le raresc putin, si adaug asta in calendarul zilei de sambata. 

 Ma uit din nou la stratul de sub geam, care a crescut "salbatic" din semintele ramase din vara trecuta. Fac planuri cum va arata vara viitoare, adica mult mai ordonat si dichisit, si zambesc pentru ca intr-un fel, imi place jungla asta.

 Trec mai departe si iau fiecare planta la rand, ma uit cat a crescut, rup cate o buruiana, mai scutur sau rup florile moarte. Imi amintesc ca trebuie sa mai pun niste suporti pentru florile care au crescut prea mult, apoi vad ca au crescut niste buruieni taratoare pe gazon. Nu stiu cum, dar deja am o galetusa plina cu tot felul de resturi... asta e bine, inseamna ca am facut curatenie, nu?
 Golesc galetusa, imi iau si manusile cu mine... deja mainile mele sunt pline de pamant si urme de seva, ce e aia "manichiura?" Ma indrept de spate si ajung la "lilieci", o alta jungla de flori, intr-un colt cosmosul e mult mai inalt decat mine, iar balsaminele si daliile se rasfira peste plantele mici din fata lor. Cer scuze carpatinelor si craitelor ca le-am ascuns prea mult in spatele stratului, si planuiesc deja locul lor pentru la anul. Zambesc si felicit Phloxul pentru a doua inflorire, imi place parfumul discret si movul placut al florilor.

Soarele apune, e deja demult trecut pe dupa casa, si tantarii imi dau avertismente; se lasa seara. Uitandu-ma la tufa de crizanteme ma intreb a mia oara, ce soi este asta,  cred ca tufa are acum peste 80 cm in diametru. 

Ardeii cresc frumos, oare cand se culeg? ma uit la ei, sunt galbeni, dar parca nu suficient de galbeni. Mai studiez un pic galbenelele care nu au mers deloc bine anul asta. Cred ca a fost prea cald si prea multa umezeala pentru ele, frunzele si tulpinile pareau albicioase si suferinde. Am tot scos din ele, de teama sa nu se imbolnaveasca si celelalte plante. Langa Lavaterra, ma trezesc vorbind singura "tu de unde ai mai aparut?" 

 Ma declar multumita, desi mi-am marcat o gramada de lucruri care trebuie sa le schimb pentru vara viitoare. Rosiile ma ingrijoreaza, urmeaza o saptamana rece si ploioasa, oare mai au timp sa se coaca?  Simt mirosul rosiilor, tocmai ce am mai curatat un pic frunzele galbenite si lastarii nedoriti si din nou galetusa mea e plina. 
Cumva, minutele mele s-au transformat in ore, e intuneric desi e abia 8 jumate, si eu inca nu mi-am terminat vizita. Le spun zorelelor noapte buna si stiu ca dimineata ma voi bucura de o multime de flori.

Ma uit la ceas, si stiu ca e tarziu. Dar asa se intampla mereu, si orele mele in gradina nu imi par ore, ci minute. Nu am stat o clipa, dar nu pot zice ca am muncit... eu nu muncesc in gradina, eu "gradinaresc".

Totusi, sambata asta... pe cand ma pregateam  "de gradinarit", un gand m-a traznit ca din senin.  Ce-ar fi daca mi-as pune un scaun si nu as face altceva decat sa savurez caldura si "pulsul" gradinii? sa nu credeti ca nu fac asta... dar mereu admir gradina de sus de pe terasa; de cate ori sunt jos, zici ca-s un bondar, alerg de colo-colo, mereu sunt in miscare, mereu urmarind cate ceva.

Si uite-ma stand la soare, in mijllocul florilor, fara sa le controlez, fara sa le bibilesc, pur si simplu stau si ma bucur de soare, gandindu-ma de ce nu am facut asa mai demult. E mult mai placut sa fii aici jos, decat sus pe terasa, aud zumzetul bondarilor, vad pasarile si fluturii, ma bucur de fiecare hummingbird care vine la feeder si ma delectez citind cateva pagini din Coelho...Duminica, la fel... si bine am facut, ca saptamana care urmeaza, temperatura scade drastic, ploi si frig... mi-am luat la timp o ultima doza din caldura de vara. 

Happy Hummingbird Watching

La inceput a fost o simpla curiozitate, frumos si interesant totodata, apoi a devenit intrigant, apoi surprinzator si extraordinar de frumos. Spuneam intr-o alta postare ca suntem in asteptarea colibrilor, dar nici eu nu imi imaginam cum se va transforma aceasta asteptare. A devenit o bucurie zilnica, este sclipirea zilei, un flash de culoare si energie. 

 Am invatat sa am rabdare si sa astept cu aparatul in mana minute in sir, pana reusesc sa imortalizez o fractiune din spectacolul uimitor al unui colibri in aer. Niciuna din pozele de pana acum nu reda cu adevarat frumusetea acestor micutze zburatoare. Sunt atat de mici ca incap pe o frunza, zborul lor este unic, si li se spunea "bijuterii zburatoare" din cauza culorii stralucitoare in razele soarelui.

Ruby Throated Hummingbird traieste in Ontario, isi face aparitia in luna mai, cuibareste si petrece vara aici, si va ierna departe in Golful Mexic, Texas si Mexic. Ultimele zile reci si ploioase mi-au reamintit ca e timpul lor de plecare. In curand, vor pleca colibrii tineri si femelele ramase aici, masculii pleaca deja la sfarsitul lunii iulie si tot ei vor fi primii care vor reveni in luna mai. Se hranesc cu nectarul florilor dar si cu insecte mici. Au un metabolism foarte rapid si au nevoie de hrana cam la fiecare 5-15 minute. De aceea siropul de zahar este un supliment important si necesar pentru refacerea energiei. In noptile friguroase sau daca raman fara sursa de hrana, au capacitatea de a-si reduce drastic metabolismul si intra intr-un fel de hibernare numita "torpor".
Sunt foarte teritoriale si isi apara cu strasnicie sursele de mancare, fie florile fie feederele. Odata ce au invatat locul unde se pot hrani vor reveni ani la rand si isi vor aduce  si puii. Inainte de plecare se hranesc asiduu, devin agresive si vor goni orice alt intrus. 
Iata un Hummingbird la feeder, zgomotul aripilor face un zumzet specific, zboara in jurul biberonului, nu prea ii pasa ca sunt acolo si se arunca spre sursa de sirop dulce. Este singura pasare care poate zbura cu spatele, zboara pe vericala si orizontala, se poate opri in aer si de multe ori le-am vazut intr-o pozitie aproape vericala, stagnand in aer. Zborul lor este pur si simplu fascinant.

Le urmarim in fiecare zi, le-am invatat obiceiurile, inevitabil au primit cate un nume si fara ezitare stim care colibri este un "obisnuit" al casei si care este nou venit.
Le-am aflat locurile preferate in pomii din spatele gradinii si speram la anul sa cuibareasca in apropiere de gradina noastra. Cuibul lor este foarte ingenios facut din plante in interior si pe exterior intarit cu licheni si fire de panza de paianjen. Este de marimea unei monede si va gazdui doar doi pui, de care doar femela se ingrijeste. De obicei in timpul clocitului, si dupa ce puii ies din oua, cauta hrana foarte aproape de cuib si pe un traseu cat mai scurt si sigur. Este atat de extenuata incat cantareste doar jumatate din greutatea puilor in momentul cand puii ajung la "maturitate" si sunt gata sa iasa din cuib. 
Doar masculul are gulerul rosu, femelele si tinerii au gulerasul alb, penele au un verde de smarald stralucitor in bataia soarelui. In umbra, penajul apare intunecat, in nuante de gri, dar se vad puternic micile markere de penaj alb la coada. 

Colibri nu canta, dar scot sunete, ceva de genul keek, or tzk... sa le vezi ce certarete sunt! Uneori ne considera pe noi intrusii si se apropie incredibil de mult, si se uita curioase..Vin uneori atat de aproape ca le-as putea atinge cu mana.

Folosesc doar trei feedere, unul mai mare in gradina si doua mici atarnate la terasa. Este foarte important sa fie mereu spalate si dezinfectate, siropul il schimb la doua-trei zile sa nu cumva sa fermenteze sau sa faca mucegai sa se imbolnaveasca pasarile. Siropul se face dupa reteta exacta de 4 parti apa si una de zahar.  Cand se nimeresc mai multe la feeder, se gonesc una pe alta si ca sa evit conflictele, la anul voi mai adauga niste feedere in gradina. Vor pleca curand dar feederle se tin afara pana la inceputul lui octombrie, in cazul ca vreun colibri intarziat sau ranit are nevoie de hrana si energie.
Chiar si acum, dupa atatea saptamani, ramanem nemiscati si muti de uimire, parca te hipnotizeaza si nu-ti mai  poti lua ochii de le ele. 
Sunt intr-adevar Flying jewels, bijuterii zburatoare, si suntem atat de recunoscatori ca avem ocazia sa le admiram. 


Vedeti si
http://www.hummingbirds.net/

Colibri, editie speciala

Imaginati-va ca din senin primiti cadou ceva ce va doreati de mult, sau ca regasiti ceva ce se credea demult pierdut, ce bucurie ati simti sa primiti pe neasteptate ceva ce nici nu visati sa aveti. O tzopaiala de bucurie, happy dance, mirare, incantare, etc... ati prins ideea, am vrut doar sa va induc o stare de perfecta bunadispozitie. Si acum ma grabesc sa va povestesc cat sunt inca si eu prinsa de euforia evenimentelor.

     Azi a fost o zi de pomina, au inceput sa vina dis de dimineata, aveam aparatul pregatit si eram pregatita pentru o lunga asteptare. Sunt atat de frumosi, incat nu prea stiu ce sa fac: sa continui sa ma uit la ei, sau sa trag repede cateva clisee. Asteptam pe terasa, le auzeam zumzetul specific al aripilor, se uitau daca e vreun pericol si apoi wow o splendoare de spectacol, sa le vezi dansul aerian. Cine sa poata apasa atat de rapid pe declansator, dar mai sa-l si nimeresti intr-un unghi si claritate cat de cat buna.? Blocaj complet... te uiti ca hipnotizat si nu stii ce sa faci!

Apoi, am fixat aparatul foto pe masa, cu zoom direct spre feeder, ce credeti ca fac? atat de absorbita de prezenta pasarii, ca in loc sa apas declansatorul... pur si simplu gresesc butonul si inchid aparatul. A doua oara, nimeresc declansatorul, dar misc aparatul si scot o imagine superba... dar total aiurea undeva in peisaj.

 Nu va mai tin in suspans, am reusit pana la urma! Nu e cea mai buna imagine, dar uite-l e acolo!

 De fapt, este o "ea"... are "gulerasul" alb, coada este rotunjita si cateva pene sunt marcate de pete albe. Asa de emotionata am fost ca am si lasat rapid aparatul din mana, nu cumva sa-l scap sau sa sterg imaginile din greseala.

 ( o mica explicatie: am schimbat feederul mare, pt ca curgea foarte mult si l-am pus pe cel mic, iar tava albastra ce o vedeti contine apa, in incercarea - fara prea mult noroc -  de a stopa furnicile si alte insecte sa patrunda in feeder.)

     Spectacolul nu s-a terminat, a continuat, dar fara poze. Azi a mai fost un record: in mai putin de cinci minute, trei colibrii, o femela, un mascul si inca o femela mai micuta. Atat de aproape au fost ca am putut sa le aud zumzetul aripilor si chiar sa vad piciorusele stranse in momentul in care stagnau in aer si sorbeau nectarul. Uimitor! ( sper sa fiti de aceiasi parere). 

Masculii au gulerasul rosu, culoarea verde metalic de pe spate e mai aprinsa, iar coada este in forma de furculita. 

Ca si comportament, sunt foarte "teritoriale" odata ce au invatat locul, il iau "in stapanire" si nu le place sa-l imparta. Am surprins o asemea situatie, un mascul deja se pregatea sa-si ia portia de nectar, cand o femela s-a apropiat si s-au cam luat la harta. Nu mi-am dat seama care a fost castigatorul, el a zburat in alta directie, iar ea a ramas undeva mai departe scotand sunete suparate.

Inainte sa deschideti link-ul de mai jos, sa va spun de ce numele "Hummingbird": Bataia rapida a aripilor face un sunet special, seamana  cu sunetul unui bondar urias, un fel de buzzz-hmmmmm prelungit. Si de aici vine partea cu "humm" ( bird inseamna pasare). Sunetele aripilor dar si strigatele le puteti auzi daca deschideti link-ul, undeva la partea de mijloc a paginii este un tab deschis cu "sounds". Faceti click pe sageata de pe bara de inregistrare, in dreptul paragrafului "calls".

http://www.allaboutbirds.org/guide/Ruby-throated_Hummingbird/sounds

Pana la toamna, o sa invatam mai multe despre comportamentul colibrilor, o sa-i admiram atat cat vor dori ei sa se lase vazuti si admirati, si sper sa fie inca cateva poze si povesti.

Va las cu bine!

In asteptarea unui Hummingbird

Ruby Throated Hummingbird, Archilocus colubris

Primul hummingbird l-am vazut anul trecut, a fost o vizita atat de surprinzatoare si rapida, incat am crezut ca e un fluture urias. A aparut de nicaieri, direct la florile de liliac din vaza de pe masa, s-a rotit un pic in jurul lor si dus a fost! Cristi zice: "a fost un colibri" si eu am pufnit zicand: " daaa, sigur ca da".
Cum sa cred ca in friguroasa Canada voi vedea pasarea care imi inspira caldura dintr-un loc exotic?
 Din fericire, nu a fost asta singura vizita, dar apare si dispare atat de rapid ca nu am timp sa apuc camera, iar uneori nici nu vreau sa ma misc: raman pe loc admirand dansul rapid in jurul florilor. Este atat de energic si rapid, se muta de la o floare la alta in viteza, si apoi parca ramane agatat in aer, absoarbe din nectarul florilor si din nou reincepe dansul rapid pana isi ia zborul si dispare intr-o clipita.


Foto: www.ontariohummingbird.com

Am tinut minte care sunt florile preferate si le-am plantat si anul acesta. Unele flori din gradina au fost alese pentru ca atrag colibri; se zice ca le place indeosebi culoarea rosie si forma de palnie sau trompeta a florilor.
Totusi, i-am vazut rotindu-se minute bune in jurul unei tufe de Larkspur ( Delphinium consolida) si de aceea am plantat si anul acesta si am avut succes, le place chiar daca florile nu sunt rosii.

Imi beau cafeaua de dimineata pe terasa, si astept cu nerabdare vizita lor matinala, zambesc si chicotesc de una singura de fiecare data cand ii vad. De fapt, am vazut mereu doar cate unul, cel mai des dimineata devreme, dar si seara sau in timpul zilei. Facem concurs intre noi, cine vede mai multi colibri, bineinteles eu sunt aceea, stau cel mai mult timp pe afara.

Weigela Joshua pare sa fie preferatul, anul acesta a fost plin de flori, iar Honeysuckle ( caprifoi) este alta atractie:

De ce atata discutie pe seama unei pasari? Pentru ca sunt ataaat de dragute, pentru ca reprezinta caldura verii, si nu in ultimul rand, pentru ca o gradina vizitata de colibri inseamna ca este curata, nepoluata, sanatoasa si frumoasa, bineinteles.
Pana la urma am decis sa folosesc si eu trucurile care atrag colibrii: recipientele speciale pentru nectar, hummingbird feeder. M-am tot gandit care ar fi traducerea potrivita in romana, i-as zice "biberon"?
se gasesc de cumparat, deja am incercat doua modele si intr-adevar am surprins de mai multe ori momentul in care colibrii vin sa-si refaca energia sorbind nectarul din feeder. Nectarul se poate cumpara fie sub forma de praf si se dilueaza cu apa, fie lichid, fie se poate prepara in casa din zahar si apa fiarta. La inceput am cumparat praf de nectar, dar nu prea am incredere in colorantul rosu folosit ( chiar daca scrie ca e safe). Cel mai haios a fost cu dozarea, citind instructiunile am zis ca seamana cu o problema de mate, buna de dat la concursurile de admitere. Atat de intortocheata era informatia, ca am avut nevoie de creion si hartie sa inteleg ce cantitati de apa si praf intra in dozaj. La atata volum de sticla - ghici volumul sticlei, niciunde nu scria, asa ca a trebuit sa iau o masura si sa vad cata apa intra, adaugi atatia "oz"... aiurea de tot pacat ca nu mai am cutia sa transcriu exact. Probabil era doar pentru cei cu abilitati matematice. Acum prepar eu nectarul, dintr-o parte zahar si patru de apa. E ceva de lucru, pentru ca feeder-ul trebuie curatat periodic si dezinfectat, sa nu se imbolnaveasca pasarile. Plus, ma gandesc eu.... e mai usor pentru ei sa soarba zaharul asta, dar oare mai iau ei si nectar adevarat, de la flori?

Problema este ca ambele modele de feeder ce le am, picura non-stop. Pe langa faptul ca nectarul se scurge complet in decursul unei zile, mai atrage si o multime de furnici, viespi, albine, bondari si alte insecte iubitoare de dulce. Cele mai rele sunt furnicile, le gasesc inecate in interiorul sticlutei, in timp ce un sir lung de furnici urca si cobora de-a lungul batului care sustine feeder-ul. Asa arata feeder-ul nostru de pe deck:

 Azi m-am chinuit sa gasesc o metoda sa stopez picurarea. Dupa zeci de incercari, am rezolvat-o cu o folie de plastic alimentar, pe care am pus-o pe gura sticlei asa cum legi borcanele de dulceata. Am facut cateva orificii si acum lichidul se scurge incet.

 Foto: www.discover-southern-ontario.com/hummingbirds.html

Si ca o rasplata, azi dupa amiaza, chiar in fata mea la feeder-ul de pe deck, un hummingbird a si aparut, a luat cateva inghitituri de nectar, a vrut sa plece dar s-a razgandit si a mai sorbit un pic, dupa care si-a luat zborul. Eram toti trei acolo, nu ne-am miscat. Este prima data cand am vazut un colibri atat e aproape. Si bineinteles, aparatul foto era undeva prin camera.... dar va fi si alta ocazie, sigurat.

Asta este povestea despre hummingbird, va fi o continua asteptare si bucurie, si de ce nu, o poza cat mai curand.
Mai multe informatii despre hummingbird gasiti pe
www.ontariohummingbird.ca
www.allaboutbirds.org/guide/Ruby-throated_Hummingbirds/sounds ( aici gasiti si video si sunetul este inregistrat, e foarte interesant sa auziti ce zgomote fac)
www.hummingbird.net