"The glory of gardening: hands in the dirt, head in the sun, heart with nature. To nurture a garden is to feed not just on the body, but the soul" Alfred Austin

Translate

Saturday 29 August 2015

Postare tarzie


Sa nu credeti ca am fost complet absenta din lumea gradinarilor: m-am plimbat tacuta prin gradinile voastre si am admirat bogatia verii, si cu toata arsita sau ploile prelungite, gradinile voastre sunt minunate. Mi-au placut culorile si trofeele culese din gradini, superbe povesti si amintiri incantatoare. Ati fost harnici si pasionati si ati avut grija sa impartasiti cu lumea larga toate evenimentele gradinaresti, si sper sa va fie rasplata pe masura. Bine v-am regasit, bucurosi de vara, sanatosi, zambitori si multumiti de roadele verii.

Eu am mult de recuperat, am ramas inca la iarna, voi ati trecut frumos si atenti prin toate etapele, de la seminte, la flori si acum la roade. E timpul sa ma pun pe treaba, nu-i asa?


Parca nu demult, gradina mea arata cam asa... o gramada de unelte si planuri infinite.





In cateva saptamani, lucrurile s-au mai asezat.  Dar totul a ramas la aceiasi faza, stagnare totala in zile ploioase si reci.



Abia in Iulie, gradina a inceput sa prinda culoare si contur, sa creasca si sa se extinda, sa aduca pasari si fluturi, si albine si bondari.



In spatele gradinii, rosiile au primit un "upgrade" locul lor e imprejmuit si bine delimitat cu barne de lemn. Inca astept aparitia primelor fructe rosii, care incet-incet apar pe ici pe colo.


Cam pe aici,  m-am gandit ca e prea monoton, e nevoie de o schimbare. Si dincolo de pozele curate si stralucitoare, incepe un nou proiect. Dar despre asta, vorbim altadata.

Pana atunci, bine v-am regasit, si vara minunata sa va incante cu toate bogatiile posibile.
 













 

Si aproape am ajuns la zi, cu gradina in plina culoare si splendoare.