Darul unui colibri

Un dar pe care il impart cu voi...

Furtuna de emotii, exaltare, bucurie... si inca nu-mi vine sa cred ca am hranit din mana si am mangiat un hummingbird!!!! Poate stiti ca sunt "hummingbird addicted" si asta fac toata vara, ii admir si ma topesc de dragul lor. Am dedicat gradina colibrilor si mi-am dorit ca ei sa ma recunoasca si sa se reintoarca mereu aici.
Pufulet a ramas singur pe aici,  ma bucur si ma ingrijorez deopotriva pentru ca deja e foarte frig.  L-am vazut de cateva ori azi pe la feedere si pe crenguta, sau pe betele de la rosii. Statea acolo,  in bataia vantului rece si daca tot aveam aparatul in mana, am luat la repezeala unul din feeder-ele tubulare si am pasit incet-incet spre el.

 

 S-a uitat curios, si ma asteptam sa zboare. Am intins mana, si cred ca a recunoscut culoarea rosie a tubului plin cu nectar dulce.

 

 Intr-o mana aparatul foto, in cealalta feeder-ul si inima-mi batea de sa-mi sara din piept.

 Pufulet nu pare prea emotionat si se serveste tacticos din tubul pe care abia il tineam cu o mana tremuranda.

 

 

 

 

 De aproape,  este incredibil de frumos. Penele sclipitoare, pieptul pare aproape argintiu... si ochisorii... oh, o splendoare!!!!  Si daca tot sunt aici, l-am hranit macar si daca zboara nu-mi pare rau... asa ca am incercat sa-l si ating. La fel de incet si cu aparatul foto lucrand intr-una...

 

O vietate atat de mica, parte din natura nedomesticita s-a lasat hranit si usor atins. Iar eu  ma bucur la nesfarsit de darul urias al unui colibri atat de mic.

Gradina mea e multumita, si-a oferit nectarul si si-a primit rasplata pasarilor, fluturilor si insectelor pe care i-a gazduit. Iar Pufulet, ar trebui sa-si ia ramas bun si sa se indrepte spre tarile calde. Si eu si gradina il asteptam la anul.