Bruma de octombrie

A cazut si prima bruma; marti dimineata admiram peisajul albit si infrigurat. Am ignorat gandul de "uh, vine frrrrigul" si am recunoscut in sinea mea, ca fiecare anotimp aduce ceva frumos. Pentru cateva minute am admirat schimbarea gradinii  in lumina soarelui de octombrie.

 

Las deoparte contemplarea si revin la realitate: sunt in mare intarziere cu pregatirea gradinii pentru iarna. Pronosticul meu pentru prima ninsoare este 19 noiembrie, asta da optimism: sa sper la inca o luna fara zapada, eh?

Luna octombrie a inceput frumos, cu zile insorite si ultimele 2 weekenduri numai bune de lucrat in gradina. Bucuroasa de vremea buna, fac planuri marete si iata-ma afara, gata de lucru.
Dar parca mi-am iesit complet din ritm, ma invart de colo-colo, obosesc, ma murdaresc, dar nu se vede nimic in urma mea. 
Asta e sindromul "dezorientarii de gradina" -  incep sa curat aici, dar uit sa iau grebla.... ma intorc sa iau grebla si iata-ma in alt colt, studiind cu mare atentie o mica planta - o fi buruiana sau ce? Nu mai stiu de ce sunt in locul respectiv si incep sa adun constiincioasa uscaturile... ahaa, mi-ar trebui acum manusile.  Ma ridic si plec dupa manusi. Langa manusi, gasesc grebla,  care imi aminteste ca de fapt lucram in spate, langa lilieci. Cu ustensilele in mana pornesc spre spatele gradinii dar ma opresc sa admir un Blue Jay la feeder. Va place Blue Jay? Nu stiu cat de bine vedeti culorile, dar are un penaj albastru superb! E o pasare mare, isi anunta prezenta cu un tipat cam lugubru, si ii plac alunele.

Activitatea din gradina ma face uneori sa uit ca vine iarna. Ultimul colibri l-am vazut pe 20 septembrie, dar ( oare de unde???) au aparut o multime de alte ciripitoare, care mai de care mai colorate si ... amuzante. Inca nu le stiu numele, le recunosc dupa penaj si preferintele culinare, dar Tzik sigur le stie mai bine, si sta la panda cu rabdare.

Veverita continua sa fure alunele din feedere, cred ca isi face rezerve pentru la iarna... sa o vezi cum sapa repede o gropita, aseaza aluna, apoi pune pamantul la loc si in final bate cu labutele pamantul pe deasupra.

Si cine credeti ca s-a intors? E iepurasul! wow, dar a crescut prea mult! hm... nu cred ca se mai satura doar cu petale de crini. Deocamdata se plimba prin gradina vecinilor, si sper sa stea cuminte acolo.
Cate un Robin ratacit, ma pandeste si asteapta sa ma dau la o parte. Ma mir ca ii mai vad pe aici, credeam ca au plecat deja spre zone ma calde. Sunt uimitori cu dexteritatea lor de a gasi viermii de sub pamant: se plimba incet de colo-colo, apoi parca asculta cu capul aplecat intr-o parte. Si brusc, o miscare rapida cu ciocul in pamant si au si scos viermele.

 Ma asez, obosita de atata ..."dezorientare" si refac planul de lucru. Au trecut cateva ore, si acusi se duce soarele. Pana sa pornesc la treaba, altceva imi distrage atentia: toc-toc-toc... si ma opresc sa admir o frumusete de ciocanitoare, care munceste de zor pe o tulpina de liliac.

Si eu, decid ca am muncit destul, ma mai plimb putin printre florile tarzii, si continui sa analizez partile bune si partile slabe ale gradinii din vara asta. Punctul slab a fost spatiul, multe flori s-au chinuit ingramadite si unele au fost aproape complet ascunse. Inca mai lucrez la design, proiect indecis si neterminat. Partea buna... e simpla bucurie cand "ceva" se intampla in gradina.