Retrospectiva: Asteptand Rhododendronii sa infloreasca, m-am poticnit la litera P din catalogul floral. Primavara a dat buzna dintr-o data, s-a dat liber la plantatul anualelor si pregatitul gradinilor, am ovationat ultima zi de posibil inghet (22 mai) si am celebrat-o prin frenezia cumparaturilor de sezon. Serele si-au umplut rafturile cu "enj"de flori, cu buluc de lume si popor ca intr-un stup de albine. Toata lumea cumpara flori in weekendul lung din luna mai: e startul pentru gradinarit. Ca acum, abia la mijloc de iulie, sezonul se inchide; toate serele vand ce a mai ramas si se pregatesc deja pentru crizantemele si florile de toamna... nu-i asa ca e trist?
Sa las tristetile de toamna pentru sezonul potrivit si sa ma uit in gradina sa vad minunatiile care cresc de la o zi la alta. Startul a fost lent, munca infinita si continua (daca se poate spune asa?) si bucuria pe masura pentru fiecare zi frumoasa de vara. Sa nu mai lungesc vorba, vreau sa continui tot cu litera P, dar cu florile acestei veri.
Penstemon Prairie Dusk, Beardtongue - tufa perena cu tije lungi pline de flori delicate. Florile sunt de forma tubulara de culoare roz-purpuriu. Sunt rezistente la seceta, intretinere usoara si perioada de inflorire indelungata. Sunt pur si simplu adorabile!
Am cumparat doua ghivece aproape uscate la sfarsitul verii trecute, au supravietuit iernii si m-au incantat cu florile lor. Penstemon-ul a fost pe lista mea de flori care atrag colibrii, si nu m-a dezamagit de loc. Sunt incantori ochiului dar si colibrii au cercetat floare cu floare, bucurosi de nectarul abundent.
Am mai gasit si un micut dragut Penstemon Pygmeus care creste o tufa mica si compacta cu flori mov deschis.Tot din febra cumparaturilor de inceput de sezon, dintre anuale am ales Petunia, cu flori rosii si flori albastru inchis. Le-am pregatit un strat rotund si le-am combinat intr-o forma asemanatoare yin-yang, vazute de sus arata tare dragut.
La inceput erau mai mici si rare, cu spatiu intre ele, pe care l-am umplut cu mulch negru. Au crescut si s-au indesit atat de mult ca par ca o plasa de catifea.
Am vazut la Canada Blooms Show o petunie premiata, care mi-a placut tare mult. Floarea catifelata avea o culoare aproape neagra. Cred ca am gasit Petunia Phantom (cea cu o dunga galbena) si poate o Petunia Black Cat, pe care le-am pus in ghivece.
Le las sa creasca linistite, sa se bucure de soare, de pasari de fluturi si albine... le port de grija si ma bucur de splendoarea verii. Gradinariti fericiti!
Ei, pentru penstemon, te invidiez. Eu am pus seminte si nimica, nimicuta n-a rasarit din ele ... E o splendoare. Da mai incerc, nu se poate, sa nu reusesc !
ReplyDeletesuperbe. n-am stiut ca petunica neagra e premiata.
ReplyDelete