"The glory of gardening: hands in the dirt, head in the sun, heart with nature. To nurture a garden is to feed not just on the body, but the soul" Alfred Austin

Translate

Saturday, 3 January 2015

Gradina de la inceput

 Gradina, cu tot ce inseamna ea, incepand cu munca pamantului pana la frumusetea pura a florilor, este locul in care creste fericirea, linistea si recunostinta. S-a transformat si ne-a atins si pe noi cu splendorile ei.

2009: La inceput a fost doar iarba, si trei lilieci in spatele gradinii. Gardul doar cu vecinii din stanga, deschis spre vecinul din dreapta si tot iarba. Si nici idee nu aveam ce transformari majore ma asteapta. Inceputul cu doi rhododendroni, care sa ma ierte, ca i-am asezat in plin soare, crezand ca le este suficienta umbra de la lilieci.

Si cu o oarecare indiferenta, mai mult pentru miscarea in aer liber, am continuat cate putin, sustinand cu tarie ca ma opresc la un singur strat de flori.

  Incepuse sa-mi placa, citeam despre flori si gradinarit si invatam numele de flori in engleza.
Pana la sfarsitul verii aveam mai mult de un strat de flori si eram deja prinsa in mrejele gradinaritului.


2010: Am descoperit mirosul florilor, al pamantului, ciripitul pasarilor, zumzetul insectelor si zborul fluturilor. Eram uimita de prezenta colibrilor. Vroiam mai multa culoare, mai mult parfum si ziua nu era suficient de lunga pentru cate as fi vrut sa fac.
 Liliecii nu mai infloreau, erau bolnavi si salbaticiti, i-am taiat si am extins straturile de flori.
 La sfarsitul verii stiam ca vreau mai mult: o gradina pentru colibrii si fluturi.
 
2011. Am lucrat mult si am extins, mai multe flori si mai multe straturi. Majoritatea florilor pentru colibri si fluturi.

  
A fost un spectacol de culori, gradina paradis.





 La sfarsitul verii, am mobilat gradina cu bancuta si arcade pentru florile cataratoare.
 
2012 A fost o vara fierbinte si secetoasa.

 Am continuat cu decoratiunile, si mi-am luat mai mult ragaz sa admir in loc sa stau aplecata peste straturi.


  A fost anul in care miracolul s-a produs, un colibri s-a lasat mangaiat si hranit din mana mea.

2013. Gradina s-a transformat intr-un parc. Florile au crescut bogate, inalte, coplesitoare. Bogatie de inflorescente, frunze uriase, intr-un cuvant: abundenta.


 
 

2014. Tot mai mult, gradina a devenit locul unde ne gasim linistea, aici e locul in care  gandurile s-au oprit in contemplatie si relaxare. Aici e locul in care invatam din nou rabdarea si recunostinta, e locul care ne face mai buni in suflet si in spirit.
  







Friday, 2 January 2015

Inceput de an


Bine v-am regasit la inceput de An Nou, cu ganduri bune,
cu pace in suflet, multumire si recunostinta pentru prezent, sperante si impliniri pentru viitor. Pastrati toate bucuriile si reusitele din anul ce a trecut, stergeti urmele oricarei tristeti, si primiti energia si avantul pentru a infaptui promisiunile din fiecare noua zi.

La multi ani 2015!
 




Thursday, 13 November 2014

Prognoza Iernii cu Woolly Worm

Inainte ca gradina sa intre in sezonul de hibernare, am tot vazut omizile astea pufoase, cu corpul maro-ruginiu si capetele negre, intrebandu-ma daca Pufusenia o fi de bine sau de rau. M-am convins sa le ignor si sa imi reamintesc de ele la anul daca alte bazaconii daunatoare vor fi dat iama in gradinutza mea.
Dupa zeci de cautari pe google am renuntat sa le identific, si azi, din intamplare am aflat numele pufuseniilor: Woolly Worm sau Pyrrharctia isabella  - Isabella Tiger Moth. 
Cautarea mea nu avea nimic in comun cu omizile, dar iata ce am descoperit: in folclor, Viermele de Lana (raman totusi la "omida pufoasa") prezice iarna. Unii spun ca daca negrul predomina, iarna va fi foarte geroasa, daca maroniul predomina, iarna va fi mai blanda. 
Acum ma uit cu alti ochi la viermele de lana, si parca nu are destul maro pentru mine. Adica mijlocul acela e cam subtirel pentru dorintele mele de iarna blanda si scurta. Ambele capete negre prezic inceputul si sfarsitul iernii foarte reci, cu o perioada de calm -caldut la mijloc.



I se mai spune Woolly Bear, si o alta istorie spune ca daca omida e foarte pufoasa, inseamna iarna grea.  Corpul acestor omizi este compus din 13 sectiuni, si se pot interpreta 13 saptamani de iarna in functie de culoarea neagra sau ruginie. Lasand deoparte prognoza iernii, aceste omizi supravietuiesc peste iarna si hiberneaza linistit pana primavara. Haina de blana le ajuta sa "inghete" treptat, si sa se protejeze de frig, si practic ingheata la exterior. Dupa lunile de iarna se trezesc si pana in vara se transforma in fluturi de noapte.
Nu stiu daca ei sunt cei care devoreaza flori si frunze, dar incep sa cred ca nu urechelnitele sunt vinovate de frunzele gaurite.





Dar asta explica si misterul fluturilor galben-portocaliu ce zboara noaptea in jurul florilor. Astea sunt poze mai vechi, iar fluturii astia tare seamana cu Isabella Tiger Moth.





Si ca incheiere, prognoza vremii: temperaturi intre  minus 4 si plus 2, vant puternic si ninsoare! Iarna e la usa!



Sunday, 9 November 2014

Magnolia inflorita vara

Magnolia Susan, pe care o am de aproape 6 ani, e in fata casei intr-un mic rondou de flori. A inflorit in primavara, vreo 20 de flori frumoase. Nu a crescut prea mult in cei 6 ani, poate locul nu e bun, poate trebuia sa-i tai mai devreme lastarii, si acum e doar vreun metru si ceva. Ce a fost neobisnuit anul acesta, este ca pe la sfarsitul lui Iulie, si pana la sfarsitul lui August, s-a umplut de boboci frumosi si sanatosi.
Nu am mai vazut Magnolii inflorite in miez de vara, si nu stiu daca exista specii care infloresc vara. Accident? Primavara capricioasa, vara cam rece si ploioasa, o fi dat peste cap ritmul obisnuit al Magnoliei.


 
 

    

In primii doi ani frunzele erau patate, parca au fost bolnave, dar apoi s-au inzdravenit, s-au acomodat si s-au intarit cu fiecare an. Au devenit lucioase si culoarea verde fara petele din anii trecuti. A trecut peste ierni grele si veri secetoase, fierbinti sau excesiv de umede.

 
Tot mai multi boboci au inceput sa se desfaca si sa-si arate culoarea, si am asteptat cu nerabdare sa vad florile complet deschise.  


 Dar, la un moment dat bobocii au inceput sa se imbolnaveasca. Sau, mai degraba erau devorati de ceva insecte peste noapte. Am gasit urechelnite in interiorul bobocilor, apoi vremea racoroasa s-a schimbat in calda si umeda. Oricum, o combinatie nefericita pentru neasteptatele flori.
 

Nu am vazut florile Magnoliei asa cum le stiam primavara. Se deschideau si se ofileau aproape imediat, zdrobite de ganganii si soarele puternic.

 
 
 Dar mi-au ramas imaginile frumosilor boboci, a frunzelor viguroase si misterul florilor de Magnolie vara.

Wednesday, 1 October 2014

September Closed

Sfarsit de Septembrie, cu ultimul weekend plin de soare si cald ca in mijloc de vara.  Dar, la fel ca in alte locuri, nici aici nu a fost o vara adevarata. Prea multe ploi, nopti foarte reci si prea putin soare. Dar gradina si-a facut datoria, a inmugurit, a inflorit,  si a adus bucurie. Au fost si florile din ceilalti ani, si altele noi si altele neasteptate.  
Macii au inflorit toata vara, asta e un bonus datorat vremii racoroase. Au rasarit si inflorit constant pana acum la sfarsit de vara.


Zinnia, Carciumaresele, au suferit. Prea multe insecte care le-au devorat frunzele, vremea umeda le-a imbolnavit de fainare, pasarile le-au furat petalele. Si totusi au ramas la fel de impunatoare, cu flori mari si culori pastelate.
 Phloxul s-a inaltat pana la cer... sau pe aproape.
 Un mic Budleia, Liliac de vara, adus primavara asta. Din cei cativa cm de tulpina a inflorit surprinzator de mult. Bravo mititelule!
Din familia Cuphea, flori cu fetze de soricei.
 

 

Tot Cuphea, sub forma de Mexican Cigar.


Si trandafirii au stralucit vara asta. Kasmir si-a etalat rosul minunat. Din doua tufe micute, acum ma intreb daca vor avea suficient spatiu.

Emily s-a inaltat si cred ca voi avea un climber in fata casei. Am citit ca se poate transforma in climber, mai trebuie sa invat si cum sa fac asta.

 
 Out of the Blue a parfumat aerul, plin de boboci si flori una dupa alta.
 

Julia Child as fi vrut sa fie mai parfumata, dar este suficient de incantatoare cu florile ei galbene. 


Brugmansiile Milady si Leia mi-au dat emotii. Dar au inflorit frumos si mai ales au crescut ca niste mici copacei.
 
Iochroma Indigo o ruda in miniatura a brugmansiilor.


Pe terasa: Si mi-am dorit muscate curgatoare, si le-am admirat o zi dupa alta.


Un ghiveci cu Peruvian Lily a devenit o atractie pentru colibri. Nu stiam ca infloresc atat de mult timp, si ce surpriza placuta.


Marele esec al anului au fost Canna Lily. Nici unul din tuberii pastrati nu a revenit la viata. Am primit-o pe frumoasa din poza.

Nu stiu numele acestei flori. Seamana la frunze cu Carciumareasa, e de inaltime medie. Nici macar nu stiu daca e anula sau perena. 

Un Agastache care a rezistat iernii spre bucuria mea. Frunze mici subtiri si argintii, aroma de anason si flori micute portocalii... un deliciu!
 Clematisul Radar Love mi-a dat bataie de cap. A crescut prea salbatic, prea incurcat si florile abia au iesit in evidenta. La primavara va fi mutat si divizat, o operatie riscanta.

Si ce e  mai important din toata gradina colibrii, micutii hummingbirds sunt cei care dau valoare tuturor florilor.