Le-as zice "cele trei gratii" pentru ca sunt atat de frumoase si atragatoare cu rosul florilor, si mai ales pentru ca sunt preferate de colibrii. Nu degeaba li se mai spune "Hummingbird sage".
Cele trei salvii rosii sunt anuale, si doua dintre ele le-am gasit pentru prima data: Salvia roemeriana Hot Trumpet si Salvia coccinea Summer Jewel Red. Pe a treia, Salvia cocineea Vista Red am avut-o si anul trecut in gradina.
Salvia Roemeriana "Hot Trumpets" este un hibrid al "salviei de cedru" care creste in umbra cedrilor si ienuperilor, spre deosebire de rudele ei care prefera cat mai mult soare. Infloreste din primavara pana la caderea brumei, cu flori micute de culoare rosu inchis. Florile se formeaza pe o tija inalta de 20-25 cm si cresc in manunchiuri dispuse cam la 1 cm. Formeaza o tufa compacta cu multe ramurele si frunzele aspre, nervurile vizbile si marginile usor crestate, rotunjite spre interior. Infloreste abundent, chiar cand este in stres datorita conditiilor necorespunzatoare. Cele doua plantute erau tare saracacioase si slabite cand le-am cumparat. Doar cateva frunze prapadite, dar aveau tulpina plina cu flori. Acum au inceput sa-si formeze o tufa frumoasa de frunze care au aroma de cedru.Salvia Summer Jewel Red, mi-a dat multe indoieli. Desi nu am stat pe ganduri sa o cumpar, dupa ce le-am plantat in strat... parca nu se potrivea ceva. Luate individual, sunt superbe si nemaipomenite. Dar in strat, pareau prea mici si incete. Greseala este doar a mea: nu am ales locul potrivit in strat, nici spatiul intre ele, nici vecinatatea cu celelalte flori si nici locatia in general.
Cu toate ca nu am fost multumita, am mai cumparat trei plantute doar pentru provocarea unei noi incercari. (si pentru ca nu am rezistat pretului foarte bun, la sfert fata de pretul initial). De data asta le-am pus intr-o jardiniera pe terasa, si toata frumusetea acestor flori a iesit in evidenta.
Summer Jewel Red a castigat premiul 2011 All America Standard, prin abundenta de flori rosu-aprins si calitatile sale. Este mai degraba de inaltime mica, atinge 40 cm cu tot cu tijele inflorescentelor. Florile sunt mici cam 1,2 cm, dese si foarte prolifice. Se autoinsamanteaza atat de usor, si noile plantute cresc foarte repede. Le place soarele si apa cu moderatie.Acum ca v-ati uitat la poze, va ziceti ca am pus aceiasi floare, pentru ca Hot Trumpets si Summer Jewel seamana... dar nu prea mult. Frunzele sunt complet diferite, Summer Jewel are frunzele ascutie la varf, in forma de inimioara. Mugurii florali dispusi pe tulpina flexibila, sunt inchisi in sepale verzi cu striatii albe si una complet alba.
Aici Hot Trumpets, se vede diferenta dintre frunze.
Summer Jewel are florile rosu aprins cu staminele vizibile si mai mari decat florile de rosu inchis de Hot Trumpets.
Un alt bonus este ca atrag fluturi, albine si bondari, iar pasarile ca Golden Finch si vrabiutele adora semintele aromate. Despre cresterea lor, as spune ca se potrivesc mai bine in jardiniere sau ca bordura in straturi, pozitionate cam la 25 cm distanta. Prefera soarele, dar Hot Trumpets ar fi de preferat sa fie ferita de soarele arzator al amiezii, soarele partial ar fi suficient. Apa cu moderatie, pamant fertil si de evitat soiurile cleioase pentru ca ar produce putrezirea radacinii. Deja colectez semintele si le pun la pastrare pentru anul viitor. Vor fi plantate in ghivece si jardiniere pe terasa unde pot vedea mai bine colibrii care le viziteaza.
Salvia cocineea Vista Red, am plantat-o intr-un strat circular, in combinatie cu begonia rosie si alba. Florile de un rosu intens si culoarea verde crud a frunzelor se completeaza foarte bine cu frunzele rosiatice ale begoniilor. Vista Red ofera foarte mult ca planta anuala: infloreste continuu cu multiple tulpini pline de flori rosii. Daca la inceputul sezonului au fost micute si saracacioase, acum se inalta cu repeziciune, bogate si atragatoare.
Sant superbe toate !
ReplyDeleteMultumesc Mandala - Cristina. Iti trimit un buchet virtual de ziua ta.
Deleteo, da! splendoare in iarba! :))
ReplyDeletetu ai vreo pregatire in domeniu, sau doar un dezvoltat simt estetic si o mare pasiune pentru flori?
Ma bucur ca iti place, Cristina. Nu, nu am nici un fel de pregatire speciala, doar pasiunea pentru flori, la fel ca toti gradinarii amatori, si asa cum tu faci minunatiile acelea din goblen si croseta.
ReplyDeleteSalvia are rosul sau, asa cum crinii lui Van Gogh au albastrul-violet al lor... Adica unic.
ReplyDeleteIntr-adevar, culorile gradinii sunt unice. Si tu ai prins asa frumos culorile unice din gradina ta. Toate cele bune!
Delete