"The glory of gardening: hands in the dirt, head in the sun, heart with nature. To nurture a garden is to feed not just on the body, but the soul" Alfred Austin

Translate

Sunday 13 March 2011

Cautand semne

Vineri dimineata m-a trezit ciripitul pasarelelor. Si dupa cat ciripeau de cu foc, mi-am imaginat ca e o zi superba. Asta pana am privit spre fereastra, o ceata alba si densa m-a facut sa cred ca s-a incalzit dintr-o data si e doar ceata sau aburii din topirea masiva a zapezii... Eh, o alta furtuna surpriza, ningea de nu vedeai la 2 metri, si mi-a luat o ora sa ajung la servici, de obicei un drum de 20 minute. 
Cred ca iarna si primavara fac cu randul, o zi de ninsoare, apoi ploaie ziua urmatoare. Un martie indecis, umed si rautacios, ninge mai mult decat in decembrie. Practic, ninge cam tot a doua zi, si ce se topeste azi se reface ziua urmatoare. Zapada si-a pierdut culoarea alba stralucitoare, a devenit gri si murdara si prea putine pete de verde se intrevad sub straturile inghetate.
Revin la partea buna, cea cu ciripitul pasarelelor. E semn clar ca primavara e (foarte) aproape: sunt prea multe pasarele in gradina, ciripesc prea mult, prea tare.  Si cel mai important, tot vineri, am iesit afara curioasa de galagia unor pasari,  si cine credeti ca si-a facut aparitia? Robin!!!!!! au venit pasarile Robin, ei sunt vestitorii  autohtoni ai primaverii canadiene. Ah, nu am reusit sa fac nici o poza, dar sunt aici, am reusit sa vad vreo cinci in pomul vecinilor si inca vreo doi in zbor. 
Totusi am reusit sa fotografiez perechea de Cardinali, si asta e lucru mare, va spun ca nu e usor sa-i prinzi in poza. Vin la feeder, pun special pentru ei seminte de floarea soarelui, si ce credeti, niciodata nu i-am vazut asezati spre partea dinspre casa, mereu sunt in partea opusa, imposibil de vazut in vreo poza. Aici, in pomul din spatele gradinii, cam departe dar se vede el, foarte puternic colorat in rosu-portocaliu, iar ea e mai maronie, amandoi cu motz si atat de draguti.
Printre fulgii de zapada de azi, am vazut mai multe vrabii canadiene (Sparow) cativa Junco, si am observat ca penajul Finch-ilor se schimba din maroniul de iarna spre galbenul auriu....  nu-i asa ca astea sunt semne bune?
Veverita si-a facut aparitia, o suspectez de rea purtare, ma ascund la geam si astept. Se urca pe stalp, a invatat sa scoata capacul hranitorului, isi alege semintele si alunele preferate si le arunca pe jos... acum isi culege "recolta":
Asteptand primavara, sunt atenta la toate micile semne pe care mama natura ni le trimite. In cautare de indicii, tresar entuziasmata de marea descoperire: muguri de narcise si branduse au aparut langa casa... Incepe numaratoarea inversa!

5 comments:

  1. Stiu ele ,pasarelele, cind vine primavara ! Cardinalii sint splendizi !Si veverita e o dulce. Ii e foame si ei dupa asa o iarna lunga...

    ReplyDelete
  2. Ai dreptate, Dani.Sunt atat de bucuroasa de pasarelele astea. Azi a mai aparut un Blue Jay si pentru prima data au venit doua turturele. Veverita, e intr-adevar o dulce, o las in pace, stiu ca e flamanda.Dar stiu ca nu e bine, in curand va da atacul la bulbii din gradina. Ce pasari ai acolo in zona? Sa ai o primavara minunata!

    ReplyDelete
  3. La noi au sosit rindunelele! Si am si un botgros, chirias, care face ture in gradina, ceva mierle si in livada de maslini din apropiere se aduna o multime de pasarele, dar nu le-am urmarit de aproape.
    Multumesc de urare! Si, sa vina si la voi primavara mai repejor, sa-ti vezi gradina in floare !Si sa ne bucuri cu poze minunate !

    ReplyDelete
  4. Nici nu mai tin minte cand am vazut ultima data randunele. Poate reusesti sa le prinzi in poza!

    ReplyDelete